logo


Meniu

VIDEO - Klaus Iohannis a ajuns la Parada Militară din Capitală! Mii de oameni asistă la defilare

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, duminică, la Parada Militară care are loc în Bucureşti şi la care asistă mii de oameni, între care mulţi copii. Aproximativ 4.000 de militari, unii dintre ei din străinătate, vor defila cu 200 de mijloace tehnice. De asemenea, vor evolua 50 de aeronave.

Şeful statului participă, duminică, la Parada Militară care are loc în Bucureşti, de Ziua Naţională.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a ajuns la eveniment însoţit de fiica sa cea mare şi unul dintre nepoţi.

În tribuna oficială sunt mai mulţi miniştri, preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, dar şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Parada începe la ora 11.00, iar defilarea se va realiza pe Şos. Kiseleff, pe segmentul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei.

Pe timpul intonării Imnului Naţional al României, în semn de salut, se vor executa douăzeci şi una de salve de tun de către Bateria "Salve" a Brigăzii 30 Gardă ''Mihai Viteazul", comandată de locotenentul Mihai Nicolae. Salvele de tun sunt executate de militari ai brigăzii cu tunurile din dotare, tunuri de calibrul 76 mm, model 1942, folosind muniţie de manevră.

Mii de oameni, între care foarte mulţi copii, participă la eveniment, mulţi dintre ei având steaguri tricolore în mâini.

Aproximativ 4.000 de militari cu 200 de mijloace tehnice participă la paradă, de asemenea fiind aşteptată evoluţia celor peste evoluează şi peste 50 de aeronave care decolează de la Baza Aeriană 90.

1 dec 18:36
Comentarii