logo


Meniu

Un elev a contestat în instanţă nota mică la purtare şi a câştigat procesul după trei ani. Între timp, a intrat la facultate. Ce daune trebuie să-i achite foştii profesori

Un student în anul II la Drept a obţinut o decizie favorabilă după trei ani de proces. În clasa a X-a i s-a scăzut nota la purtare şi un an mai târziu a fost mutat disciplinar la o şcoală aflată la 50 de kilometri de casă, decizii pe care le-a contestat în instanţă. După trei ani de proces a obţinut o primă soluţie favorabilă.

Ionuţ Cocârlău a început un adevărat război, chemând în judecată conducerea liceului la care a fost admis după gimnaziu, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, Ministerul Educaţiei, mai mulţi inspector şi foşti colegi etc., zeci de părţi în procesul în care vineri, 7 iunie 2019, s-a dat o primă soluţie, care poate fi atacată cu apel.

Totul a început în anul şcolar 2015/2016, când Ionuţ Cocârlău şi-a cerut dreptul la a-i fi decontată integral naveta (locuia în Sprâncenata, o localitate aflată la 14 km distanţă de Drăgăneşti-Olt), lucru care nu se întâmpla la acel moment. A făcut adrese la liceu şi la Primăria Drăgăneşti-Olt şi a convins în acest sens şi mai mulţi coleg, aproximativ 50, care au depus cereri, individual, în acelaşi sens. Conducerea şcolii a încercat să-i tempereze elanul, iar de aici au început problemele.

Elevul i-a acuzat pe director şi directorul adjunct că încearcă să-l intimideze, menţionând chiar agresiuni fizice şi făcând în acest sens sesizări la Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt. De aici o comisie a desfăşurat o anchetă administrativă, elevul a acuzat că nu i s-a răspuns la petiţii în termen etc. Cert este că după ce comisia din cadrul IŞJ a stabilit că profesorii reclamaţi nu se fac vinovaţi de nimic, elevul a fost sancţionat cu mustrare scrisă. În semstrul II al clasei a X-a i-a fost scăzută nota la purtare la 8. În primul semestru al clasei a XI-a a primit din nou nota 8 la purtare, iar în semestrul următor a fost mutat disciplinar la un liceu teoretic din Slatina, la 50 de kilometru distanţă de casă, pe care l-a şi absolvit.

La două zile de la mutarea disciplinară, Ionuţ Andrei Cocârlău a depus acţiune în instanţă. A fost reprezentat iniţial de un avocat, având mai puţin de 18 ani, însă de la recurs, între timp devenind major, s-a reprezentat singur. Tribunalul Olt nu i-a dat, iniţial, câştig de cauză, însă Curtea de Apel Craiova a decis rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă. O primă soluţie, care nu este definitivă, s-a dat vineri, 7 iunie 2019, fostul elev obţinând anularea documentelor prin care a fost sancţionat. „(…) Admite, în parte, acţiunea modificată, formulată de reclamantul Cocîrlău Andrei Ionuţ în contradictoriu cu pârâtul Liceul Teoretic "Tudor Vladimirescu" Drăgăneşti Olt, în sensul că: Dispune anularea deciziilor nr. 341/16.06.2015 şi nr. 519/04.02.2016, a hotărârii nr. 12/24.05.2016, emise de Liceul Teoretic "Tudor Vladimirescu" Drăgăneşti Olt, precum şi a adreselor nr. 1976/29.05.2015, nr. 5573/17.12.2015 şi nr. 2084/24.05.2016, emise de acelaşi liceu. Obligă pârâtul Liceul Teoretic "Tudor Vladimirescu" Drăgăneşti Olt la plata sumei de 2.231 lei, cu titlu de daune materiale, şi la plata sumei de 20.000 de lei, cu titlu de daune morale, către reclamant“, a hotărât instanţa, respingând, în schimb, solicitările elevului privind sancţionarea disciplinară a cadrelor didactice pârâte şi a mai multor foşti elevi, care, a considerat Cocârlău, au dat declaraţii false la acel moment în ancheta efectuată de o comisie din cadrul liceului, inducând ideea că elevul are un comportament conflictual.

„Soluţia nu vine târziu şi nu vine nici degeaba“, a declarat actualul student, care speră să fie confirmată şi în cazul unui eventual apel, asta pentru că studentul are în plan să dea admitere la Institutul Naţional de Magistratură, visul său fiind să devină procuror. Inspectorul şcoar general al IŞJ OLt, Adrian Bărbulete, care are calitatea de pârât în proces, nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere cu privire la această primă soluţie. Nici directorul liceului din Drăgăneşti, de la care a pornit totul, consider fostul elev, nu a putut fi contactat.

11 iun 09:32
Comentarii