logo


Meniu

Tremură economia Germaniei: raport oficial indică probleme de durată

Industria germană şi exporturile sunt afectate de încetinirea economiei mondiale, se arată într-un raport publicat luni de Ministerul Economiei de la Berlin, care avertizează că ar putea fi de durată nivelul redus al comenzilor industriale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Dar datele privind cererea internă par încurajatoare, piaţa forţei de muncă încă stimulează prima economie europeană - deşi într-un ritm mai lent - iar "principalii indicatori, alături de datele privind declinul comenzilor industriale, arată că perioada de slăbiciune economică din sectorul industrial va fi de durată", apreciază oficialii germani. Aceştia avertizează că se menţin riscurile negative, cum ar fi conflictele comerciale, Brexitul şi tensiunile geopolitice.

După ce a evitat la limită recesiunea la finalul lui 2018, economia germană a crescut cu 0,4% în primul trimestru din 2019.

Datele oficiale publicate recent de Oficiul Federal de Statistică (Destatis) arată că exporturile Germaniei au crescut în mai, în pofida conflictelor comerciale internaţionale, dar nu s-au redresat complet după declinul înregistrat în aprilie.

Citește și: Traian Băsescu dezvăluie că Iohannis a vrut să renunțe la Cotroceni: A fost pe o listă de 3 și nu a refuzat .

În mai au fost exportate bunuri "made in Germany" în valoare de 113,9 miliarde de euro (127,8 miliarde de dolari), în timp ce importurile s-au ridicat la 93,4 miliarde de euro, astfel încât excedentul comercial s-a situat la 18,7 miliarde de euro (20,99 miliarde de dolari). În aprilie, excedentul a fost de 16,9 miliarde de euro.

Exporturile au urcat în mai cu 4,5% faţă de perioada similară din 2018 şi cu 1,1% comparativ cu luna precedentă. Importurile au înregistrat un avans anual de 4,9% şi o scădere lunară de 0,5%, arată datele publicate de Destatis.

Economiştii se aşteptau la un avans lunar de 0,5% al exporturilor şi de 0,7% al importurilor. În aprilie, livrările peste hotare au scăzut cu 3,4%.

Separat, Destatis a informat că producţia industrială a crescut cu 0,3% în mai, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un declin de 2%.

Andrew Kenningham, economist la Capital Economics, apreciază că avansul producţiei industriale în luna mai nu indică sfârşitul problemelor cu care se confruntă sectorul industriei din Germania.

"Din contră, acum pare aproape sigur că în trimestrul doi din 2019 a scăzut producţia industrială, ceea ce contribuie semnificativ la declinul PIB-ului Germaniei, sau chiar la contractarea economiei", a avertizat Kenningham.

Economiştii susţin că tensiunile comerciale globale, incertitudinile legate de Brexit şi cererea mai slabă pentru produse industriale afectează economiile din întreaga lume

23 iul 16:49
Comentarii