logo


Meniu

Sute de agenți FBI lucrează la unul dintre cele mai mari cazuri de CORUPȚIE din SUA: Primele două mega-vedete de la Hollywood au recunoscut

Actriţa Lori Loughlin, cunoscută din "Fuller House", şi Felicity Huffman din serialul "Desperate Housewifes" se află printre zecile de persoane acuzate că au dat mită, între 200.000 şi 6,5 milioane de dolari, pentru a-şi înscrie copiii la universităţi de elită, potrivit Variety. Două sute de agenţi FBI lucrează la acest caz, numit operaţiunea "Varsity Blues", potrivit news.ro.

Procurorii au trimis în judecată 33 de părinţi, care sunt acuzaţi că au plătit sume foarte mari de bani pentru a-şi înscrie copiii la instituţii de învăţământ superior de elită. Printre acuzaţi se află nouă îndrumători de colegiu, care ar fi acceptat bani în schimbul garantării admiterii. Dascălii vizaţi de anchetă au şi falsificat teste.

"Faptele lor sunt fără îndoială egoiste şi ruşinoase", a spus Joseph R. Bonavolonta, agent special al FBI din Boston. "Arestările de astăzi ar trebui să reprezinte un avertisment pentru alţii. Nu poţi plăti ca să te joci cu sistemul. Nu poţi minţi şi înşela pentru a fi primul".

Părinţii acuzaţi în acest dosar sunt şefi de firme, investitori imobiliari, avocaţi de prestigiu. Copiii lor au fost acceptaţi în universităţi precum Yale, Georgetown, Stanford, UCLA şi USC.

Citește și: Sebastian Ghiță: ‘O voce românească trebuie să se audă tare şi răspicat’

"Aceşti părinţi sunt bogaţi privilegiaţi", a spus procurorul general din Boston Andrew Lelling. "Acest caz reflectă răspândirea corupţiei în universităţile celebre printr-o combinaţie de bunăstare şi fraudă".

Huffman şi Loughlin se confruntă cu acuzaţii de înşelăciune şi fraudă. Şi soţul lui Loughlin, Massimo Giannulli, a fost implicat în acest caz.

Conform anchetatorilor, actriţa Felicity Huffman a fost înregistrată în timp ce discuta cu soţul ei despre fraudarea testului susţinut de fiica lor. Soţul lui Huffman, actorul William H. Macy, nu a fost pus sub acuzare.

13 mar 15:16
Comentarii