logo


Meniu

Surpriza găsită de PNL într-un minister: 'Putem vorbi despre eficientizare'

Bogdan Gheorghiu, noul ministru al Culturii, şi viceprim-ministrul Raluca Turcan au declarat joi că o evaluare a angajaţilor instituţiei şi o debirocratizare a ei vor fi între primele măsuri avute în vedere, relatează News.ro.

Citește și: VIDEO Dăncilă: Iohannis să-și ia fustă dacă nu vine la dezbatere cu mine

La preluarea mandatului, ministrul Culturii a precizat că din 210 locuri aprobate în minister, în prezent, sunt ocupate 160. „Nu e un aparat supraîncărcat. Aici putem vorbi despre eficientizare, dacă e cazul”.

„Dacă o instituţie e subdimensionată nu înseamnă că e şi profesionalizată”, a punctat Turcan. „În fiecare instituţie publică va intra un audit extern care va arata nivelul exact de profesionalizare al instituţiei respective şi de eficientizare”.

Gheorghiu a adăugat, referindu-se la toate ministerele: „Specialiştii au fost înlocuiţi de pile, pentru a se întări aparatul partidului în Stat. Noi încercăm să reparăm aceste lucruri”.

Raluca Turcan a amintit că România, la nivel de consum cultural, se află pe ultimele locuri în Europa şi a afirmat că, pentru a evolua, este nevoie de „foarte multă muncă”, depusă atât de ministru, cât şi de angajaţi.

„Oameni cu spirit creator au fost sufocaţi în birocraţie până acum”, a adăugat Raluca Turcan, „astfel că misiunea noastră şi a dumneavoastră va fi să debirocratizăm tot ceea ce înseamnă atragere de proiecte culturale şi să încurajăm spiritul creator, să promovăm valorile pe plan naţional şi internaţional”.

„Fără un sprijin consistent de la Palatul Victoria nu vom putea pune în aplicare tot ceea ce ne propunem”, a completat Gheorghiu.

7 noi 21:59
Comentarii