logo


Meniu

Solistul The Rolling Stones, Mick Jagger, 'se odihneşte şi se recuperează bine', după intervenția la inimă

Mick Jagger, în vârstă de 75 de ani, a fost supus, la un spital din New York, unei intervenţii la inimă care a avut succes, iar solistul The Rolling Stones „se odihneşte şi se recuperează bine”, după cum spun apropiaţi ai starului, citaţi de Daily Mail, potrivit news.ro.

El a fost supus unei intervenţii minim invazive la inimă, pentru înlocuirea unei valve.

Procedura a permis ca Jagger să evite operaţia complexă, medicii reparând valva cu ajutorul unui cateter.

Mick Jagger va avea nevoie de odihnă şi este posibil să rămână mai multe zile internat.

„Ne pare rău pentru neplăcerile provocate celor care au bilete la acele concerte. Vrem să-i asigurăm pe fani să păstreze tichetele pentru că vor fi valabile pentru datele reprogramate care vor fi anunţate în curând", se arată în anunţul formaţiei.

Jagger a transmis: „Îmi pare rău pentru toţi fanii noştri din America şi Canada care au cumpărat bilete, urăsc să vă dezamăgesc aşa. Sunt devastat că trebuie să amân turneul dar voi munci foarte mult pentru a pleca din nou la drum cât pot de repede. Încă o dată, îmi cer scuze tuturor".

Citește și: Sarcofagul unui nobil egiptean va fi deschis în direct, la televiziune

Peste 2 milioane de persoane urmau să participe la concertele sold-out ale trupei, serie care era programată să înceapă pe 20 aprilie.

Este aşteptat ca Jagger, care urmează de ani buni o dietă strictă şi face mult sport să se recupereze complet şi să urce din nou pe scenă vara aceasta.

Mick Jagger, care are opt copii, cinci nepoţi şi o strănepoată, este unul dintre cei care a pus bazele trupei, în 1962, la Londra.

Până în prezent, grupul britanic a lansat 30 albume de studio, care au fost vândute în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără „Their Satanic Majesties Request” (1967), „Beggars Banquet” (1968), „Let It Bleed” (1969), „Sticky Fingers” (1971), „Exile on Main St” (1972), „It's Only Rock 'n Roll” (1974), „Tattoo You” (1981), „Steel Wheels” (1989), „Voodoo Lounge” (1994) şi „Bridges to Babylon” (1997). În prezent, grupul este format din Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Charlie Watts (tobe) şi Ronnie Wood (chitară). Grupul britanic a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989.

Cel mai recent disc al formaţiei, „Blue & Lonesome”, a fost lansat în 2016.

6 apr 10:48
Comentarii