logo


Meniu

SCANDAL în justiție: Ana Birchall a RĂBUFNIT după ce șefa CSM a convocat plenul fără să o anunțe

Ana Birchall, ministrul Justiției, s-a enervat pe șefa CSM, Lia Savonea, după ce aceasta a convocat un plen fără să consulte membrii în prealabil. Birchall acuză că Savovea a emis dispoziția de convocare vineri seara, pentru marți dimineața, fără a o consulta pe ea sau pe ceilalți membri. Plenul CSM se va reuni marți, unde va discuta, pentru a șasea oară numirea Adinei Florea în funcția de șef al SIIJ, funcție pe care a câștigat-o prin concurs.

La momentul convocării plenului, Ana Birchall se afla la sedinta Consiliului Afaceri Interne al UE.

Articolul 27 din Legea 317/2004 arată că:

(1)Consiliul Superior al Magistraturii se întruneşte în plen şi în secţii, la convocarea preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a majorităţii membrilor plenului ori, după caz, ai secţiilor.

(3)Ordinea de zi a lucrărilor plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii se aprobă de către acestea, la propunerea preşedintelui sau, după caz, a vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Articolul 29 din aceeași lege arată că:

(10)Proiectul ordinii de zi şi proiectele de hotărâri ce se supun votului plenului sau secţiilor se publică cu 3 zile înainte pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. În ordinea de zi publicată nu se includ cererile privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauţiune cu privire la judecători, procurori ori magistraţi-asistenţi. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru punctele suplimentate pe ordinea de zi, procedura de transparenţă se aplică în mod corespunzător.

5 oct 00:00
Comentarii