logo


Meniu

ROMATSA şi IATA caută o nouă soluţie de eficientizare a Strategiei Spaţiului Aerian pentru România

IATA, organizaţia care reuneşte companiile aeriene, şi ROMATSA, furnizorul naţional de servicii de navigaţie aeriană, au anunţat vineri că vor lucra împreună pentru a elabora şi implementa o Strategie Naţională pentru Spaţiul Aerian, în condiţiile în care cererea pasagerilor pentru transportul aerian a crescut în România cu peste 76% în ultimii 5 ani şi este preconizat să mai adauge încă 55% creştere în următoarele două decenii, potrivit agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al ROMATSA, strategia pentru spaţiul aerian românesc va include: creşterea coordonării pentru rute aeriene mai eficiente, optimizarea spaţiului aerian la nivel regional şi între regiuni, capacitate crescută garantând nivelele de siguranţă, îmbunătăţirea punctualităţii zborurilor şi un mai bun schimb de informaţii la nivelul reţelei europene de transport aerian

"Deşi spaţiul aerian românesc nu a fost afectat încă de congestia care a generat întârzieri record vara trecută în Europa, creşterea fluxurilor de trafic şi a complexităţii datorită situaţiei geopolitice din regiune necesită măsuri mai departe pentru un spaţiu aerian optimizat şi o reţea modernă de management al traficului aerian. Astfel, va fi acoperită cererea pasagerilor la cele mai înalte standarde de siguranţă şi gestionând impactul asupra mediului în ceea ce priveşte emisiile CO2 şi zgomotul, precum şi întârzierile şi costurile. Modernizarea cu succes a spaţiului aerian se aşteaptă să creeze beneficii semnificative, generând 1,5 miliarde de euro suplimentar la PIB şi 23.000 de locuri de muncă anual până în 2037", se spune în comunicat.

Conform sursei citate, ROMATSA şi IATA s-au angajat să lucreze împreună cu toţi stakeholderii din aviaţie pentru a elabora şi implementa Strategia Naţională pentru Spaţiul Aerian în sprijinul iniţiativei Cerului Unic European (Single European Sky - SES). Principalele aspecte ale strategiei vizează leadershipul, abordare colaborativă a stakeholderilor, managementul spaţiului aerian şi modernizarea tehnică a serviciilor de trafic aerian.

'Această săptămână marchează două evenimente - reper pentru spaţiul aerian românesc, care vor defini evoluţia noastră în deceniile următoare. Noul sistem ATM care a devenit operaţional din 8 aprilie implementează funcţionalităţi noi care măresc flexibilitatea şi capacitatea, optimizează structura spaţiului aerian şi ne aliniază cu ultimele dezvoltări tehnologice. Colaborarea cu IATA pentru dezvoltarea şi implementarea unei strategii naţionale pentru spaţiul aerian este un pas înainte normal şi foarte necesar pentru a aduce laolaltă toţi stakeholderii din aviaţie din România şi a ne stabili priorităţile pentru a satisface cererea clienţilor, pentru a îndeplini obiectivele SES şi pentru a creşte competitivitatea sectorului aviaţiei din România şi a economiei în general", a afirmat directorul general al ROMATSA, Mircea Boştină.

La rândul său, Rafael Schvartzman, vicepreşedintele regional al IATA pentru Europa, a apreciat că România are o mare oportunitate să îşi transforme sectorul aviaţiei "dacă sunt trase pârghiile potrivite de politici de dezvoltare".

"Angajamentul de a dezvolta o strategie naţională pentru spaţiul aerian arată că Guvernul ia măsurile necesare pentru a creşte competitivitatea aviaţiei naţionale. Optimizarea spaţiului aerian românesc va aduce beneficii nu doar României, ci întregii reţele europene. Felicităm ROMATSA pentru viziunea sa şi aşteptăm să lucrăm împreună pentru a face din modernizarea spaţiului aerian un succes', a adăugat el.

13 apr 00:00
Comentarii