logo


Meniu

Reprezentant al Asocieţiei Elevilor: „Sunt directori, adevăraţi baroni locali, care-i privesc pe elevi ca pe nişte deţinuţi”

Elevul spune că a întâlnit două categorii de directori de şcoală: unii profesionişti, lideri ai comunităţii, şi alţii, adevăraţi baroni locali.

Aceşti baroni ar fi „acei manageri de unităţi de învăţământ ce consideră că şcoala este un penitenciar situat în afara oricărei jurisdicţii, unde legile ţării sunt nule, iar singura autoritate îndreptăţită să reglementeze tot ce se întâmplă sunt ei înşişi. Aşa se face că pe deasupra, ei privesc deseori elevii ca pe deţinuţi, profesorii ca pe agenţi de securitate, totul fiind sub atenta lor direcţionare.”

Pe de altă parte, Mihai Tănase vorbeşte şi despre directorii responsabili, care sunt adevăraţi lideri ai comunităţii. „Persoane care insuflă atât în elevi, cât şi în profesori, un set de valori şi principii şi aleg să direcţioneze procesul educativ spre un climat care încurajează dialogul, unul în care fiecare se simte confortabil. Pentru acei directori, chapeau! Sistemul are nevoie de mai mulţi oameni precum dumneavoastră”, scrie elevul. Postarea preşedintelui AEC a fost determinată de două incidente pe care acesta le descrie. „Primul s-a întâmplat la Liceul Tehnologic ”I.N. Roman” (Constanţa), unde directoarea a decis să facă abstracţie de tot ce înseamnă noţiunea de informaţie de interes public şi să ne transmită cu vehemenţă că <>”.

Al doilea caz menţionat în postare ar fi avut loc astăzi la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” (Constanţa), unde membrii AEC (elevi în cadrul liceului), trebuiau să organizeze o şedinţă de sucursală.„ Fireşte, fundamentul legal există, Statutul Elevului prevede dreptul elevilor reprezentanţi de a utiliza baza materială a şcolii pentru activităţi de reprezentare. Răspunsul directoarei? <>.”

Pe aceeaşi temă:

Cine va conduce cea mai puternică organizaţie de elevi din România în 2019

Asociaţia Elevilor din Constanţa cere demiterea inspectorului şcolar general Zoia Bucovală. Ce acuzaţii i se aduc

Elevii îi răspund ministrului Educaţiei: „Introducerea uniformelor şcolare este o măsură demagogică”

14 mar 16:32
Comentarii