logo


Meniu

PSD reacționează la lista PNL pentru europarlamentare: 'Aceşti mândri liberali de azi sunt aceeaşi care acum nu mulţi ani tăiau pensiile şi salariile'

Liderul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, afirmă, referindu-se la lista PNL pentru europarlamentare, că PNL, partidul istoric, işi dă azi obştescul sfârşit, concluzia sa fiind: "I. C. Bratianu azi sigur nu este fericit, oriunde s-ar afla!".

Citește și: Tudorel Toader reacționează! Anunț-surpriză

"Vasile Blaga, Daniel Buda, Robert Sighiartău, Siegfried Mureşan, Gheorghe Falcă, Marian-Jean Marinescu, Mircea Hava sunt câteva exemple cu care Traian Băsescu ar fi în continuare foarte fericit! Aceşti "mândri liberali" de azi sunt aceeaşi care acum nu mulţi ani tăiau pensiile şi salariile românilor în numele austerităţii europene şi care acum critică PSD că face exact contrariul", subliniază Gabriel Zetea.

El spune că a considerat multă vreme PNL un partener pentru politica maramureşeană dar constată "cu tristeţe sinceră", că nu mai există PNL.

Citește și: EXCLUSIV Răsturnare de situație în privința leilor lui Nuțu Cămătaru! Ce se întâmplă acum cu animalele

"Acel PNL al lui Crin Antonescu care lupta cu hidra băsistă şi care susţinea drepturile şi libertăţile fundamentale ale românilor a întors armele 180 de grade" explică Zetea.

Postarea sa are şi un post scriptum: "Am scris aceste rânduri din sediul Ministerului Transporturilor, iar pe holul de la intrare sunt pozele foştilor miniştri. Prima poză este cea a lui I. C. Brătianu care azi sigur nu este fericit, oriunde s-ar afla!".

Citește și: Anunț de ultim moment de la NATO! Cheltuielile, la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani

Lista PNL pentru alegerile europarlamentare din 26 mai a fost validată joi, în forurile de conducere ale PNL, primele poziţii fiind ocupate, în ordine, de Rareş Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Valean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, Vlad Nistor, Mihai Ţurcanu, Violeta Alexandru.

15 mar 10:01
Comentarii