logo


Meniu

Noul șef al Statului Major al Apărării, primele declarații după preluarea funcției: 'Starea Armatei României este bună'

Noul șef al Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, afirmă că starea Armatei României este bună, iar militarii au un moral foarte bun, ceea ce este un indicator al situației existente în instituție.

„Starea operațională a Armatei României este bună și suntem în măsură să ne îndeplinim misiunile așa cum am specificat în planurile de apărare. De altfel cred că pe parcursul paradei o să vedeți pe lângă o grămadă o mulțime de elemente de notate, și moralul militarilor e bun. Moralul militarilor este foarte bun, iar acesta este un indicator foarte bun după părerea mea a unei stări operaționale foarte bune”, a spus generalul Petrescu, la Antena 3.

VIDEO - Klaus Iohannis a ajuns la Parada Militară din Capitală! Mii de oameni asistă la defilare

Acesta a transmis urări, de Ziua Națională a României, militarilor din toată structura de forță a României pentru efortul pe care îl depun să îndeplinească ordinele transmise.

„Mulțumesc militarilor care au depus efort pentru pregătirea paradei, mulțumesc publicului care a venit aici în număr mare . Le transmit tuturor românilor că Armata României este în măsură să își îndeplinească misiunea”, a mai spus generalul Daniel Petrescu, noul șef al Statului Major al Apărării.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind numirea domnului general-locotenent – cu trei stele Petrescu Luca Daniel în funcția de șef al Statului Major al Apărării, la data de 1 decembrie 2019, după ce Nicolae Ciucă a devenit ministru al Apărării.

1 dec 18:36
Comentarii