logo


Meniu

Meciurile demonstrative ale Simonei Halep au umplut tribunele la Sports Festival din Cluj-Napoca

Peste 120.000 de persoane au fost prezente la activităţile sportive desfăşurate pe parcursul a patru zile, în cadrul Sports Festival, la Cluj-Napoca, iar vârful de public a fost atins la meciurile demonstrative de tenis în care a jucat Simona Halep.

"Cea de-a doua ediţie Sports Fesitval a ajuns la final şi a însemnat patru zile dedicate sportului. Anul acesta, vedetă a fost tenisul, iar meciul demonstrativ dintre Simona Halep, Marius Copil, Fabio Fognini şi Daniela Hantuchova a făcut senzaţie. Meciul s-a jucat cu casa închisă. În total, peste 120.000 de oameni au venit la activităţi în cele patru zile de Sports Festival", se arată într-un comunicatul trimis, luni, de organizatori.

"Sports Festival a recreat un întreg univers deschis oricărui iubitor de mişcare şi a adus în faţa publicului un adevărat spectacol al sportului. În cele patru zile de festival, peste 120.000 de oameni au participat la activităţile pregătite. Tenisul a fost vedeta acestei ediţii a festivalului, iar sportul a fost celebrat printr-o paradă impresionantă a cluburilor sportive la care au participat peste 5.000 de campioni, sportive şi amatori, adulţi şi copii. Evenimentul a adunat, în acelaşi loc, iubitori ai sportului, amatori, antrenori, sportivi, campioni şi a însemnat: Iniţiere - 4 zile, 40 de sporturi, 10.000 participanţi (4.600 copii); Competiţii - 4 zile, 20 de sporturi, 12.000 participanţi, 100 cupe, 2.700 de medalii; Demo Show - Highlight: Tenis Demo Simona Halep, 9.000 de spectatori; Rally Expo; Master Class Darren Cahill - 200 participanţi din business şi industria sportivă; Sports Talks - deschis publicului, invitaţi: Răzvan Mitroi, Mihai Covaliu, Darren Cahill, Alexandru Dedu, Loredana Dinu, Ciprian Marica, Lorand Balint, Adrian Beiu, Camelia Potec, Cristiana Oprea şi Andreea Giuclea, echipa Invictus România, Dragoş Luşcan şi Chris Pfeiffer", se mai arată în comunicat.

Evenimentul a reunit peste 50 de cluburi sportive, 11 federaţii, peste 1.000 de sportivi de performanţă şi participanţi din 13 ţări (Australia, Austria, Brazilia, Franţa, Germania, Italia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovacia, SUA, Ungaria, România).

18 iun 12:18
Comentarii