logo


Meniu

Klaus Iohannis despre spitalul promis de PSD: 'Aici în Craiova cunoașteți adresa acestui mare spital regional?'

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Craiova, că PSD le-a promis românilor marea cu sare, însă a realizat nimic. Șeful statului a făcut un bilanț al promisiunilor PSD, susținând că în trei ani nu au fost construite autostrăzi sau spitale, iar funcționalitatea școlilor lasă de dorit.

„Am venit evident cu mașina de la București. Am venit pe un drum pe care îl cunosc bine, drumul de la Pitești la Craiova. M-am așteptat sincer să găsesc undeva o bucată de drum rapid, de autostradă. De când sunt în politica PSD le promite oltenilor o bucată de drum rapid sau de autostradă care să lege Craiova de Pitești. Dragii mei, acest drum evident nu este, dar în rest dacă ne uităm prin țară PSD a realizat mii de km de autostradă cu creionul, dar în fapt nimic. Autostrăzi promise nu avem. PSD de când știu eu promite cu bani europeni desigur acele spitale nmari, regionale. Aici în Craiova cunoașteți adresa acestui mare spital regional? Eu nu. Acum câteva săptămâni doamna ministru al Sănătății ne asigura că primele studii de fezabilitate vor fi comandate în această toamnă, vă dați seama ce bătaie de joc la adresa românilor? După ce au guvernat atâta timp acum ne spun că vor începe hârtiile. Spitale nu avem”, a spus Klaus Iohannis, la Craiova, la Adunarea Regională a organizațiilor PNL din Oltenia.

Citește și: Atenție! Mădălin Voicu caracaterizează în termeni duri USR

Șeful statului a vorbit și despre școlile aflate în comune, susținând că, deși PSD a promis că le va modenriza, acestea au rămas la fel.

„Am trecut venind încoace prin multe comune. M-aș fi bucurat să am informația că școlile care au toaletele în spatele curților nu mai sunt, dar realitatea este alta, ele tot acolo sunt. Deci școli moderne nu avem. Pază pentru școli nu avem, manuale vor fi, veșnica explicație a PSD, că vor fi. Cred că nu e cazul să continui să număr tot ce nu avem. Eu pot să spun ce am, vă am pe voi.Pe scurt, PSD pentru România a fost și este o catastrofă. Cum am ajuns aici? Cum am ajuns noi românii în această situație? Prin alegeri am ajuns aici. În decembrie 2016 PSD a fost ales cu un program care promitea românilor de toate. Atunci au promis și salarii, și pensii și autostrăzi, spitale, școli, marea cu sarea și au realizat nimic. În schimb au reușit ei să își înșurubeze neamurile, prietenii, membrii de partid în multe, multe poziții publice”, a adăugat Iohannis.

El a afirmat că și-a folosit toate instrumentele pe care le-a avut la dispoziție pentru a opri „nesimțirile PSD”.

„Oamenii competenți pe care îi are România a trebuit să facă loc pentru acești incompetenți care aproape au reușit să distrugă sistemele publice din Rpomânia. Dar unii ne-am opus,. Tot timpul am fost pe fază. Mi-am folosit instrumentele constituționale și am oprit foarte multe din prostiile, din nesimțirile pe care le-a planificat PSD pentru România. Cel mai mare succes a fost pe 26 mai. Românii nu mai vor această catastrofă care a inhibat dezvoltarea României. Fără PSD România ar fi fost o țară ca toate celelalte europene”, a mai spus Klaus Iohannis, la Craiova.

Totodată, șeful statului le-a spus oltenilor că PNL va reconstrui ceea ce a stricat PSD, însă e nevoie de multă muncă.

Citește și: Curtea de Apel a luat decizia- Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea

„Așa se trag concluziile după alegeri. Cine a câștigat acela este chemat. Dar acelea au fost primele alegeri dintr-o serie de alegeri. Urmează prezidențialele, locale, urmează alegerile parlamentare. Eu cred că ceș mai bine ar fi să le câștigăm împreună pe toate și să ne apucăm dragii mei de treabă, pentru că este multă muncă care ne așteaptă. Trebuie să reconstruim ce a stricat PSD, să modernizăm România, să ajungem într-un final la ceea ce am numit o țară normală.E prea mult ce vreau eu? E prea mult pentru români să aibă țara lor, o țară europeană, modernă, normală? Nu cred că este prea mult sau o pretenție exagerată. Eu cred că România normală i se cuvine fiecărui român. Pentru asta trebuie să punem umărul, să muncim, să facem o echipă voi cu mine și cu alte formațiuni democratice care vor să meargă împreună cu noi pe această cale. Acest lucru este posibil, acest lucru se poate, însă acest lucru trebuie făcut cu cineva care conduce munca de reconstrucție, de modernizare. Eu sunt dispus să o fac”, a subliniat Iohannis.

De asemenea, acesta a spus că își dorește o țară europeană, din care românii să nu mai plece.

„Dragii mei, eu sunt dispus să o fac, dar singur se poate face cât am făcut în ultimii cinci ani, atât, niciun pic mai mult. Dar nu vom lăsa lucrurile așa. Eu știu ce trebuie făcut și pot să le fac doar împreună cu voi. Primul lucru, evident, PSD trebuie îndepărtat de la putere prin mijloace constituționale, democratice desigur. Simplu, mergând la vot. După care va trebui să câștigăm alegerile și să formăm un guvern care lucrează pentru România, unul proeuropean în jurul PNL. După care ne apucăm de treabă și reconstruim România, o facem europeană, modernă și normală. Dragii mei, îmi permiteți să spun că astăzi sunt un oltean împreună cu oltenii mei. Astăzi sunt un oltean cu oltenii mei și împreună ne dorim mai mult, noi, aici, din Oltenia, ne dorim o țară europeană, modernă, în care ne simțim bine, noi românii. O țară din care nu mai pleacă tinerii, iar cei plecați vor și se întorc. Eu simplu cetățean îmi doresc o Românie normală”, se mai arată în discursul președintelui.

Klaus Iohannis a participat, sâmbătă, la Adunarea Regională a organizațiilor PNL (Sud – Vest- Oltenia), la Craiova.

22 sep 08:55
Comentarii