logo


Meniu

Jussie Smollett, star al serialului de televiziune 'Empire', a fost dat în judecată de municipalitatea din Chicago, pentru 130.000 de dolari

Actorul american Jussie Smollett, star al serialului de televiziune "Empire", a fost dat în judecată de municipalitatea din Chicago, după ce a refuzat să achite cheltuielile făcute de procuratură pentru investigarea atacului rasist și homofob pe care și l-a înscenat, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

La sfârșitul lunii martie, Smollett a scăpat de acuzaţia că și-ar fi înscenat un atac rasist și homofob, însă decizia procurorilor a stârnit criticile primarului și șefului Poliției din Chicago.

Două zile mai târziu, municipalitatea i-a trimis lui Smollett o factură cu costurile anchetei deschise după falsele sale acuzații, care se ridicau la 130.106,15 dolari, și i-a dat actorului un termen de o săptămână pentru a o achita, lucru care nu s-a întâmplat.

Municipalitatea, prin departamentul său juridic, i-a intentat lui Smollett un proces civil pentru recuperarea sumei datorate.

Pe 29 ianuarie, Smollett a provocat o adevărată furtună mediatică după ce s-a aflat că a depus o plângere la poliție, declarând că a fost bătut pe o stradă din Chicago.

Actorul de culoare, a cărui orientare homosexuală este publică, a declarat că se afla pe o stradă, când doi bărbați mascați s-au apropiat, au țipat la el, l-au lovit în zona feței, i-au turnat peste cap "o substanță necunoscută" și i-au pus o frânghie în jurul gâtului. În momentul în care a fost găsit de polițiști, actorul încă avea frânghia în jurul gâtului. Artistul le-a spus polițiștilor că atacatorii au strigat "MAGA country" (țara MAGA), o referire la sloganul lui Donald Trump "Make America Great Again" (Să facem America măreață din nou). Unii critici ai președintelui spun că această frază are caracter rasist și discriminatoriu.

Câteva săptămâni mai târziu, Smollett a fost pus sub acuzare pentru tulburarea ordinii publice și declarații mincinoase, a fost reținut şi apoi eliberat contra unei cauțiuni de 10.000 de dolari.

Jussie Smollett a fost acuzat că ar fi plătit doi bărbaţi - cu suma de 3.500 de dolari - care să pretindă că îl atacă, "profitând de durerea şi furia provocată de rasism, pentru a-şi impulsiona cariera", potrivit Poliţiei din Chicago.

Pe 14 martie, actorul Jussie Smollett a pledat nevinovat la acuzațiile de inducere în eroare a poliției şi a susţinut în continuare că a fost ţinta unui atac.

Pe 26 martie, procurorii care se ocupau de caz au anunţat că au renunţat la acuzaţiile aduse lui Jussie Smollett, fără să facă publice alte detalii, gest criticat aspru de primarul oraşului Chicago, Rahm Emanuel.

Acesta a spus că înţelegerea încheiată de actor cu autorităţile este o modalitate de "albire a justiţiei" şi că Smollett a mânjit reputaţia oraşului pentru a avansa în carieră.

Cele 16 capete de acuzare formulate la adresa lui Smollett nu vor fi menţionate în cazierul acestuia, iar actorul a fost de acord să facă muncă în folosul comunităţii. Procurorii au adăugat, însă, că renunţarea la acuzaţii nu înseamnă că, din punctul lor de vedere, actorul este nevinovat.

Mulţi experţi în domeniu au fost surprinşi de decizia procurorilor, mai ales că nu a inclus o scuză publică din partea lui Smollett şi nici ca acesta să recunoască faptul că a pus la cale atacul.

Jussie Smollett interpretează în serialul "Empire", aflat la al cincilea sezon, creat de Lee Daniels, rolul lui Jamal Lyon, fiul mijlociu, gay, al fondatorului Empire Entertainment, Lucious Lyon, și al lui Cookie Lyon, jucați de Terrence Howard, respectiv Taraji P. Henson.

6 apr 10:48
Comentarii