logo


Meniu

Învie cel mai mare Circ al Foamei din București. Se reiau lucrările la Hala Unirii

Omul de afaceri sibian Aurel Muntean, proprietarul magazinului Victoria de pe Calea Victoriei şi hotelul Împăratul Romanilor din Sibiu, are în plan reluarea lucrărilor de la Hala Unirii din centrul Capitalei, din spatele magazinului Unirea.

Potrivit primăriei sectorului 3, în luna august a anului trecut, la solicitarea lui Lucian Mitariu, reprezentant al SC Minerva - Galeriile Comerciale, a fost emisă o autorizaţie pentru „Intrare în legalitate - modificări inte­rioare/exterioare, reconfigurare, extindere corp C1, schimbarea funcţiunii - Centru de Afaceri Unirea“. Proiectul va avea şapte niveluri, dintre care două în subteran, un parter şi patru etaje supraterane.

Ultima ştire cu privire la Hala Unirii, care alături de cel din Pantelimon erau singurele „circuri ale foamei“ finalizate în Bucureşti înainte de 1989, este din 2012, când proprietarul anunţa că va transforma clădirea într-un centru comercial. La câteva luni de la acel anunţ însă, lucrările au fost oprite.

Zona Unirii a intrat în ultimii 3 ani din nou în atenţia dezvoltatorilor imobiliari, după ce tot pe bdul Coposu belgianul Yves Weerts a finalizat în vara anului trecut clădirea de birouri Unirii View, iar la începutul acestui an grecii de la Day Group au livrat clădirea Day Tower de lângă Tribunalul Bucureşti de pe Bdul Unirii.

11 iun 18:05
Comentarii