logo


Meniu

Gabriela Firea, ‘veste extraordinară’: Nou transplant de plămâni în Bucureşti. Primarul Capitalei nu îl uită nici pe Vlad Voiculescu

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, anunţă că la Spitalul “Sfânta Maria” din Bucureşti a fost realizat al optulea transplant de plămâni dintr-un spitat de stat din Bucureşti.

Firea nu uită să-l “taxeze” pe fostul ministru Vlad Voiculescu, cel care declara în 2017 că Spitalul „Sfânta Maria” nu este pregătit pentru transplant de plămâni, spunând că infrastructura acestuia nu îndeplineşte condiţiile de acreditare, iar în unitatea medicală nu lucrează niciun doctor care să fi făcut transplant pulmonar.

“Veste extraordinară pentru sistemul românesc de sănătate! S-a realizat cel de-al 8-lea transplant de plămâni, într-un spital de stat din București, administrat de Primăria Capitalei: Sfânta Maria, condus de prof. Dr. Narcis Copcă, pe care l-am susținut din prima zi de mandat, atât cu un buget corespunzător performanței acestui spital, cât și moral, când unii indivizi care fac afaceri grele pe seama bolnavilor care au nevoie de transplant, îl jigneau și plăteau campanii negative împotriva sa.

Așadar, echipa medicală de la Spitalul Clinic Sf. Maria, condusă de prof. Dr. Igor Tudorache – un reputat chirurg român, apreciat în întreaga Europa, și care operează la o clinică de prestigiu din Hanovra și prof. Dr. Narcis Copcă – managerul spitalului, a realizat un nou transplant de plămâni, unui pacient aflat pe lista de așteptare.

Plămânii au fost prelevați de la un tânăr de 15 ani, decedat, ai cărui părinți au fost de acord cu donarea organelor care vor salva acum alte vieți. Evoluția medicală a pacientului care a beneficiat de transplantul pulmonar, la Spitalul Sf. Maria este foarte bună. Conform procedurilor, în primele săptămâni după intervenție, el va rămâne internat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, urmând să fie transferat ulterior pe secție.

Este al 8-lea transplant pulmonar realizat într-un an și nouă luni.

Echipa excepțională de medici de la Spitalul Sf. Maria va continua să realizeze cu succes asemenea operații rare sau deosebite care, în străinătate, se fac doar în centre medicale cu extrem de multă experiență si pe sume foarte mari, decontate partial de statul român.

Felicit intreaga echipă medicală de la Spitalul Sfânta Maria, de la manager, până la șefi de secție, medici, asistente, personal auxiliar! Sunt mândră de voi! Așa cum sunt mândră de toți angajații celor 19 spitale administrate de Primăria Capitalei.

Mult succes! Aveți în continuare susținerea mea totală!”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.

22 ian 00:00
Comentarii