logo


Meniu

Experţii de la Universitatea din Lleida au autentificat un tablou necunoscut până în prezent, ca aparținând lui Joaquín Sorolla

Un tablou necunoscut până în prezent, care înfăţişează o fetiţă muribundă, a fost atribuit de Universitatea din Lleida pictorului Joaquín Sorolla, informează El Pais.

Experţii de la Universitatea din Lleida au autentificat uleiul pe pânză, aflat într-o colecţie privată, ca fiind pictat de artistul valencian. Datat 1883, tabloul reprezintă o fetiţă care se zbate între viaţă şi moarte pe un aşternut alb.

„O temă-cheie în istoria artei pe care doar marii artişti au ştiut să o reprezinte într-o manieră convingătoare, reală”, a spus Ximo Company, de la catedra de Istoria Artei şi responsabil al Centre d’Art d’Época Moderna (CAEM) din cadrul instituţiei, unde proprietarii tabloul au venit pentru expertiză.

Este o operă în care, „cu sensibilitate şi realism sublime, tânărul Sorolla, la numai 20 de ani, se confruntă cu dificila reprezentare a unei copile inocente şi pure”, a continuat expertul.

Analiza tabloului a durat mai multe luni. Au fost examinate semnătura şi toate detaliile, iar Company şi Anna Pedret au ajuns la concluzia că este vorba despre o operă inedită a lui Joaquín Sorolla (Valencia, 1863 - Cercedilla, Madrid, 1923).

„Conştienţi cu toţii de la CAEM ce reprezintă atribuirea unei opere în 2019 lui Joaquín Sorolla, maestrul indiscutabil al Luminismului spaniol, ne-am consultat cu cea mai mare expertă în pictura lui Sorolla - Blanca Pons-Sorolla, strănepoata artistului, care, după mai multe schimburi şi după ce a văzut lucrarea, nu a ezitat să confirme atribuirea făcută de noi”, a mai explicat Company.

Peste 2.200 de picturi ale lui Sorolla sunt recunoscute şi catalogate, iar Pons-Sorolla a semnalat că există peste 2.000 false.

În ultimul deceniu, CAEM din Lleida a studiat zeci de opere false.

7 noi 21:59
Comentarii