logo


Meniu

Economia SUA a creat 266.000 noi locuri de muncă în noiembrie, maxim al ultimelor 10 luni

Economia Statelor Unite a creat 266.000 de noi locuri de muncă în noiembrie, cu mult peste aşteptările analiştilor, acesta fiind cel mai bun ritm din ultimele 10 luni, potrivit unui raport publicat vineri de Departamentul pentru muncă din Statele Unite, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Industria a recuperat toți cei aproximativ 43.000 de angajați General Motors care au fost în grevă în octombrie și care au tras în jos noile locuri de muncă create în octombrie, care s-au cifrat la 128.000. Administrația a adăugat 12.000 de noi locuri de muncă, iar industria a bifat doar 1.000 de angajări, fără revenirea angajaților GM, în contextul unor factori sezonieri. Industria medicală americană a ieșit și ea în evidență cu numărul noilor angajări, care s-a ridicat la 60.200 de persoane (cel mai ridicat din martie), evoluția per ansamblu indicând că economia Statelor Unite, cea mai mare din lume, va continua expansiunea pe termen scurt și mediu.

Raportul lunar al Departamentului pentru muncă a evidențiat de asemenea câștiguri salariale constante și că rata șomajului a revenit la 3,5%, ceea ce sugerează că cheltuielile consumatorilor, care reprezintă circa 70% din economia americană, vor impulsiona în continuare expansiunea economică, acum în al 11-lea an, cea mai lungă din ultimii aproape 150 de ani.

Citește și: Slovacia: Cel puţin cinci persoane au murit într-o explozie de gaze naturale într-un bloc de 12 etaje

Raportul a adăugat la alte rapoarte optimiste care creionează o imagine pozitivă asupra economie precum raportul privind deficitul comercial și cel privind achiziția de noi locuințe. Împreună, datele ce arată o îmbunătățire validează decizia Rezervei Federale (Fed) de luna trecută de a reduce dobânzile și mai ales de a semnala o pauză în ciclul său de reducere a costului creditelor ce a demarat în iulie cu prima tăiere a ratei de politică monetară din 2008 încoace.

În acest context, factorii de decizie de la nivelul Fed sunt așteptați să evidențieze reziliența economiei la următoarea întâlnire de politică monetară, ce va avea loc în 10-11 decembrie. Totuși, tensiunile comerciale vor continua să reprezinte un risc fundamental ce va trebui luat în considerare de către banca centrală a Statelor Unite.

"Acesta a fost un raport solid, cu o creștere solidă a salariilor, o nouă scădere a ratei șomajului și o creștere decentă a câștigurilor pe oră”, spune Chris Low, economist șef la FHN Financial din New York. "Fed va vedea acest lucru ca o confirmare clară a deciziei lor de a opri reducerea dobânzilor."

O piață a muncii tensionată, cu o ocupare integrală a forței muncă, generează creșteri de salarii constante. Câștigurile pe oră au urcat cu șapte cenți, sau 0,2%, după o creștere de 0,4% în octombrie. Salariile au crescut cu 3,1% în noiembrie în ritm anual, de la un avans de 3,2% în luna octombrie față de luna octombrie 2018.

Raportul, care consemnează cea mai mare creștere lunară a noilor locuri de muncă din ianuarie încoace, a venit cu mult peste media lunară de 180.000 de noi angajări consemnată în acest an. Economiștii chestionați de Reuters estimau că economia americană va crea 180.000 de locuri de muncă în noiembrie. Totodată, cifrele pentru septembrie și octombrie au fost și ele revizuite în sens pozitiv, fiind consemnate 41.000 de locuri de muncă adiționale create în respectivele luni.

Avansul angajărilor noi sugerează că războiul comercial al administrației Trump cu China, care a dus industria manufacturieră în recesiune, nu s-a extins încă în servicii, consum și în economie per ansamblu.

În timp ce Washingtonul lucrează cu Beijingul la un acord comercial în „primă fază”, Statele Unite au amplificat tensiunile cu alți parteneri comerciali printre care Brazilia, Argentina și Franța. În trecut, Trump a apărat majorarea tarifelor vamale spunând că acestea sunt necesare pentru a proteja producătorii americani și pentru a contracara acțiunile de devalorizare a monedelor de către partenerii de comerț.

Dolarul a înregistrat o oscilație pozitivă minoră pe fondul raportului, în raport cu un număr de alte șase valute, în timp ce randamentul obligațiunilor trezoreriei americane au scăzut pe toate maturitățile, iar indicii bursieri americani au înregistrat și ei un parcurs pozitiv la startul ședinței de tranzacționare de la Wall Street.

Incertitudinile inerente războiului comercial purtat de administrația Trump cu China au avut un impact asupra companiilor americane, cheltuielile cu investiţiile şi producţia marcând scăderi în ultimele 4 luni.

8 dec 11:37
Comentarii