logo


Meniu

„Din culisele cinematografiei“. Lecţiile de călărie ale regizorului Sergiu Nicolaescu: „Ce naiba au caii ăştia cu mine?!“

Întâlnirea cu medicul veterinar Ion Apahideanu, şeful hergheliilor româneşti specializate pentru producerea de cai de rasă, i-a insuflat celui mai prolific regizor din istoria cinematografiei autohtone dragostea pentru cabaline. Interpret al rolului legionarului roman Marcus în filmul său de debut, „Dacii“, cineastul şi-ar fi dorit o partitură mai importantă, pe care a ratat-o însă din cauza faptului că nu ştia să stea călare.

Primul film regizat, primul rol. Sergiu Nicolaescu s-a promovat ca actor chiar de la filmul „Dacii“, cel dintâi lungmetraj pe care l-a realizat şi care a avut premiera la 9 februarie 1967.

De fapt, „Beau Serge“ avusese alte două încercări de a deveni interpret într-un film românesc. Mai întâi, a susţinut probe pentru obţinerea unui rol de june-prim în filmul „Anotimpuri“ al lui Savel Stiopul, fără succes, partitura revenindu-i lui Cristea Avram. Acelaşi lucru i s-a întâmplat inginerului şi cu ocazia celui de-al doilea casting la care a participat, pentru rolul Amza din filmul „Haiducii“ (regia Dinu Cocea), în condiţiile în care protagonistul Emanoil Petruţ se accidentase. De această dată, reuşita i-a aparţinut lui Ion Besoiu, care a devenit apoi unul dintre colaboratorii constanţi ai regizorului Nicolaescu.

În filmul „Dacii“, Sergiu a interpretat un legionar roman, Marcus, deşi şi-ar fi dorit la un moment dat să debuteze cu o partitură mai importantă, după cum mărturisea medicul veterinar Ion Apahideanu într-un interviu acordat la începutul anilor ’90 gazetarului Valentin Falub. Apahideanu a fost, vreme de trei decenii, director al Centrului Republican pentru Creşterea Cabalinelor şi Calificarea Cailor de Rasă, postură din care a jucat un rol esenţial în procesul de producţie a lungmetrajelor româneşti care presupuneau prezenţa cailor la filmare. Îndrăgit de mai toţi regizorii şi directorii Caselor de Filme, Ion Apahideanu a şi interpretat câteva rolişoare în filme de referinţă ale cinematografiei autohtone. „Participarea cailor la filmele istorice româneşti a fost substanţială şi nu chiar uşor de realizat. Primul film, care ne-a creat oarecare probleme, a fost «Tudor», mai ales prin tipul cailor. În sensul că nu puteau fi folosiţi orice cai, ci cai care existau pe vremea lui Tudor, iar calul nostru era mărunţel. Am făcut apel la rasa arabă, cea mai apropiată de calul nostru autohton, folosind numai armăsari de rasă arabă, pe care nu-i puteam amesteca cu iepe. Erau folosiţi în scene grele de bătălie, conduşi de către oamenii din herghelie, care în acest fel erau figuranţi în scenele de film. Sigur, de la distanţă se asemănau cu Tudor şi Oarcă“, povestea medicul Apahideanu, care a recunoscut că cele mai semnificative scene avându-i drept protagonişti pe caii din hergheliile româneşti au fost realizate de Sergiu Nicolaescu: „Cu el am devenit şi prieten. Aşa se face că după câteva filme cu cai, regizorul m-a rugat să accept şi nişte roluri, care nu erau cu cai, făcându-i pe cei din jur să se întrebe: «Actorul acela nou, cine-i?». «Păi nu este actor», li se răspundea. «Dar ce este?» întrebau ei. «Păi este directorul hergheliilor de cai şi din cauza asta este un actor bun!». După multe filmări, cine ne vedea împreună, spunea că semănăm, nu ştiu dacă el cu mine, ori eu cu el, dar probabil el cu mine, pentru că eu sunt cu zece ani mai bătrân“.

Întâlnirea dintre cei doi s-a produs pe platourile de filmare de la „Dacii“. „Sergiu nu era călăreţ şi într-una din zile, la o filmare, nu departe de Hârşova, eu eram în fruntea unui escadron roman, care trebuia să intre într-un castru ameninţat de cealaltă parte de daci. Lui i s-a părut că scena este prea înălţătoare, mai ales că el era pedestru, iar eu eram general călare, aşa că m-a întrebat dacă poate să facă el rolul meu. I-am dat acordul, apoi am făcut schimbul, dându-mi seama cam ce se poate întâmpla, lucru pe care l-a simţit şi calul. La un moment dat când s-a comandat «Motor!», trebuia să meargă înainte, dar calul refuza să meargă. Eu strigând din rărunchi: «Hai Nicolaescu! Hai domnule Nicolaescu!», el trăgând sabia din teacă şi lovind calul, care pe neaşteptate a zvâcnit înainte. L-am cules pe regizor de la gâtul calului, ajutându-l să descalece, la care el, fiind foarte furios, a cerut alt cal: «Daţi-mi alt cal!». La care eu n-am ripostat nimic, nefiind cazul unui dialog contradictoriu, spunându-le călăreţilor să-i aducă calul lui Ernest Maftei din filmul «Tudor», care a impresionat publicul până la lacrimi. În film, căpitanul interpretat de Ernest Maftei a pierdut o bătălie şi cum Tudor nu avea iertare pentru greşeli grave, l-a executat, iar la înmormântare s-a dus calul după el, gata să intre în mormânt, ceea ce a impresionat publicul. Sigur, nimeni nu ştia că pe pieptul mortului eu pusesem batoane de ciocolată şi calul mergea ca să le culeagă şi să le mănânce. Revenind, a durat până ce-am schimbat arşanamentul de pe un cal pe celălalt, şi din nou, când s-a comandat «Motor!», calul s-a refugiat între ceilalţi cai. Eu ştiam că acest cal nu a mers niciodată cap de coloană, ceilalţi dându-şi coate şi zicând: «Să vezi acum ce iese!». N-am discutat nimic. Nu s-a mai făcut filmarea, pentru că unghiul de lumină s-a schimbat şi se făcea şi seară“, a mai dezvăluit Apahideanu.

Ulterior, după ce a dus caii la adăpost, în grajdurile special amenajate, medicul veterinar s-a reîntâlnit cu regizorul, în timp ce cina în compania actorilor Geo Barton şi Georges Marchal. „Văzându-l supărat şi abătut pe Sergiu Nicolaescu, l-am învitat la masă, dar ne-a refuzat politicos. L-am întrebat apoi, la fel de politicos, de ce este supărat. «Domnule doctor, ce naiba au caii ăştia cu mine?». Dar de ce, domnule Nicolaescu?! «Păi m-am uitat la dumneata. Călare ai sărit peste clăi aprinse, ai coborât de pe stâncile celea. Ai sărit în Dunăre şi aţi mers înot până la bac şi cu mine nu merg câţiva metri pe uscat». Domnule Nicolaescu, i-am zis, caii ăştia v-au făcut un mare serviciu! «Domnule doctor, m-am făcut de râs!». Asta se poate repara, i-am răspuns, că doar nu trebuie să se filmeze! Eu n-am ştiut dacă dumneavoastră aţi făcut s-au n-aţi făcut, dar aţi greşit total! «Ce-am greşit?!» Nimic n-aţi făcut bine. Tot aţi făcut pe dos! «Adică?» Adică, în loc să daţi drumul la frâu, n-aţi acţionat din pulpe şi să vă lăsaţi pe spate ca să descărcaţi partea dinainte, să plece calul înainte. Ce să înţeleagă calul atunci? La care, cu bunul său simţ, m-a întrebat: «Domnule doctor, la ce oră plecaţi la grajduri dimineaţa?» Grajdurile erau la cinci kilometri de de locul de filmare. Eu, conform programului, mă duceam dimineaţa şi dădeam dispoziţii cum să se îmbrace călăreţii, în funcţie de scenariu. Eram întotdeauna în cadru şi, în funcţie de unde apăreau caii, se completa cadrul. «La ce oră plecaţi dimineaţa la cai?» La 5.30 – 6.00. «Vă rog să mă luaţi cu dumneavoastră!». L-am luat şi, din acel ceas, Sergiu Nicolaescu şi-a cumpărat costum şi cizme de călărie, aşa încât la filmul «Mihai Viteazul», filmul următor, sărea peste obstacole, peste căruţe, intrând în ape. Şi, din acel ceas, Sergiu a devenit călăreţ. Apoi, în semn de prietenie i-am împletit şi un bici, pe care i l-am dăruit cu tot dragul, fiind împletit nu numai cu mâinile, ci şi cu sufletul“, mărturisea medicul Ion Apahideanu.

„Lui Sergiu îi plăceau armăsarii care aveau viaţă-n ei“

Povestea este continuată de un alt colaborator constant al lui Sergiu Nicolaescu şi totodată un mare iubitor de cai, cascadorul Adrian Ştefănescu. Acesta a dezvăluit că regizorul, fiind un mare admirator al Hergheliei Mangalia, şi-a procurat de acolo majoritatea cailor pe care i-a încălecat în filme. Primul dintre ei, care i-a fost partener în „Mihai Viteazul“, a fost botezat Dacu’. „După cum se ştie, într-un film istoric caii sunt la loc de cinste, iar lui Sergiu îi plăceau armăsarii care aveau viaţă-n ei. Dacă vă uitaţi la filmele lui, atunci când îşi spunea replicile călare, bidiviii lui nu prea stăteau locului. Filmul «Mihai Viteazul» a început cu Sergiu în rolul domnitorului, călare pe Dacu’. Cal care l-a însoţit şi după ce a preluat nea Amza rolul, iar Sergiu a devenit Selim. În «Nemuritorii» a încălecat pe Despot, cal ce aparţinea clubului Steaua, pe care a filmat şi Florin Piersic «Drumul oaselor», primul lungmetraj în care l-a interpretat pe Mărgelatu“, a povestit Ştefănescu, care a lăudat spiritul organizatoric de care dădea dovadă mereu Nicolaescu: „Într-un fel lucrează un regizor cu cinci actori într-un spaţiu contemporan şi altceva e să ai pe platou 300 de cai şi 10.000 de figuranţi, care trebuie să ocupe locuri precise şi să se mişte într-un anumit fel, în timp ce actorii îşi fac rolurile“.

Şi actorul Papil Panduru, care s-a cunoscut cu Sergiu Nicolaescu înaintea filmărilor la „Dacii“, a fost de asemenea unul dintre cei care l-au influenţat pe regizor în materie de cai. „Eram actor la Timişoara şi am citit în revista «Cinema» că unul, Sergiu Nicolaescu, face un film cu daci. Mi-am lăsat barbă, am avut şi nişte întâmplări cu barba aia. Eram jignit la fiecare ieşire în oraş. Şi băteam, şi dădeam, şi-i lăsam în ganguri...Şi-am venit la Bucureşti, ca să-l caut. A doua zi, eram în oraş, mergeam pe Brezoianu. Opreşte lângă mine un Mercedes negru. Şi aud: «Fiţi amabil, puteţi să veniţi puţin?». Mă uit la ăsta de la volan şi-l întreb: Ce vrei? «Nu vă supăraţi, cine sunteţi?». Şi deschide uşa. Zic eu: «În orice caz, nu sunt homosexual!». L-am băgat în mă-sa şi i-am dat un picior în portieră. «E firesc să procedaţi aşa, dar cine sunteţi?». Bine, domnule, uite, sunt un actor de la Timişoara. «Aaa…Cred că mi-a vorbit Cristea Avram despre dumneata. Eşti Panduru! Eu sunt Sergiu Nicolaescu». L-am înjurat iar. Deschide uşa, scoate buletinul şi mi-l arată. «Doamne, zic, îmi cer scuze. Ce întâmplare! Păi eu venisem să te caut chiar pe dumneata!». Păi uite că m-ai găsit. Mă urc în maşină, mergem până la Piaţa Cosmonauţilor. La parterul unui bloc stătea maică-sa. , «Florine, cine-i băiatul ăsta? Seamănă cu tine, parcă aţi fi fraţi!». Doamnă, unde aţi trăit, întreb eu. «La Târgu-Jiu». Păi, zic, şi eu sunt din Gorj, iar tata mai are 38 de copii în afară de cei făcuţi cu mama. Poate aţi trecut prin faţa stâlpului lui. Râd ei amândoi, după care zice Sergiu: «Mamă, e un actor de la Timişoara, l-am găsit pe stradă şi l-am adus aici». În sfârşit, i-am plăcut mamă-sii foarte tare. Toată noaptea i-am vorbit atunci despre relaţia om-cal. El neştiind atunci nimic despre cai, dar vrând să se promoveze neapărat şi ca actor în filme. Am stat lângă el, l-am ajutat. Am ţinut la Sergiu foarte mult“, a povestit Papil Panduru.

I-am explicat lui Sergiu care este relaţia între cal şi om. Dacă nu există dragoste, dacă nu simte că-l iubeşti, că ţii la el, degeaba! O noapte întreagă am vorbit şi l-am învăţat ce înseamnă apropierea de cal. După noaptea aia şi-a luat primul cal, pe Dacu’. Nu l-a ţinut prea mult, n-avea timp să-l îngrijească Papil Panduru actor

10 iun 00:41
Comentarii