logo


Meniu

Dăncilă anunță obiectivul Guvernului după fondurile alocate înzestrării Armatei - Ce memorandum a fost semnat între Romaero SA Bucureşti şi Raytheon Company

Obiectivul Guvernului este ca fondurile alocate înzestrării Armatei să se întoarcă, într-o măsură cât mai mare, în economia românească, să contribuie la revigorarea industriei naţionale de apărare, prin cooperare industrială şi transfer tehnologic, a declarat, miercuri, prim-ministrul Viorica Dăncilă, la semnarea unui memorandum de înţelegere între Romaero SA Bucureşti şi Raytheon Company.

Omul lui Ludovic Orban, prima mișcare-bombă după ce a fost numită șef al PNL București - Curtea de Conturi trimisă peste Primăria Capitalei

"În acest an, Guvernul a acordat sume importante operatorilor cu capital de stat pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie. Totodată, din perspectiva îndatoririlor operaţionale pe care le are ca membru al NATO, România s-a angajat într-un efort continuu de modernizare a Armatei şi a alocat, pentru al treilea an consecutiv, 2% din PIB pentru Apărare. Această decizie dovedeşte că înţelegem pe deplin rolul strategic pe care ţara noastră îl are în zona Mării Negre, în particular, şi pe flancul de sud-est al NATO, în general. Însă, obiectivul Guvernului este ca fondurile alocate înzestrării Armatei să se întoarcă, într-o măsură cât mai mare, în economia românească, să contribuie la revigorarea industriei naţionale de apărare, prin cooperare industrială şi transfer tehnologic. Semnarea acestui memorandum de înţelegere şi colaborarea noastră confirmă potenţialul pe care îl are industria românească în întărirea capacităţilor de apărare în cât mai mult zone de operaţii. Prin transformarea expertizei şi cunoştinţelor de specialitate în produse şi servicii cu valoare adăugată mare, Romaero va avea posibilitatea să-şi exporte producţia la nivel global", a susţinut Viorica Dăncilă. Prim-ministrul a subliniat şi beneficiile de securitate: "Semnarea acestui memorandum de înţelegere va sta la baza colaborării industriale locale pentru Programul Patriot, un sistem nou, pur defensiv, care salvează vieţi. Patriot a fost alegerea cea mai bună atât pentru apărarea ţării noastre şi a cetăţenilor ei, cât şi pentru respectarea în întregime a obligaţiilor care ne revin ca membri ai Alianţei. Pentru România, ca membru al NATO de 15 ani, este foarte important să contribuie semnificativ la rolurile şi misiunile pe care Alianţa le construieşte alături de membrii din toată lumea. Nu în ultimul rând, această cooperare este încă o dovadă a funcţionării şi aprofundării Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii şi a consolidării relaţiilor în domeniile economic şi tehnologic, de care România este profund interesată". Memorandumul de înţelegere între Romaero S.A. Bucureşti şi Raytheon Company care va sta la baza colaborării industriale locale pentru Programul Patriot a fost semnat din partea română de directorul general al Romaero S.A., Remus Vulpescu, iar din partea americană de Mike D'Ambrosio, director în cadrul Raytheon. La eveniment au participat miniştrii Economiei şi Apărării, Niculae Bădălău şi Gabriel Leş.

10 iul 15:39
Comentarii