logo


Meniu

Atenţie, PSD! Se naşte tandemul Iohannis – Barna

Alegerea Vioricăi Dăncilă ca și candidat PSD la alegerile prezidențiale riscă să dea naștere unui tandem nou pe scena politică în cursa pentru prezidențiale. Klaus Iohannis și Dan Barna ar putea bate palma.

"Este mare agitaţie pe scena politică. Partidele îşi stabilesc candidaţii la alegerile prezidenţiale, se discută, sunt şedinţe mai mult sau mai puţin secrete, se negociază, miza fiind una uriaşă. S-a dovedit în ultimii ani că preşedintele României rămâne reperul de bază în politică, chiar dacă în timpul mandatului nu realizează mare lucru. Românii ştiu să valorizeze funcţia de preşedintele al României, lucru dovedit prin prezenţa mare la vot la fiecare scrutin.

Nici în acest an nu se va face excepţie. În ciuda unor opinii destul de izolate, actualul preşedinte, Klaus Iohannis, porneşte cu prima şansă să intre în turul doi de scrutin Nu mai este însă atât de clar că va intra în finala prezidenţială cu reprezentantul PSD. Premierul Viorica Dăncilă este un politician care a crescut mult în ultimii ani. Încă este devreme să spunem că Dăncilă nu va intra în turul doi. Totuşi vorbim despre preşedintele celui mai mare partid din România, cu un electorat stabil, care însă are o mare problemă în prezent: este demobilizat.

Actuala conducere a PSD ar trebui să îşi propună ca principal obiectiv tocmai mobilizarea acestui electoral, recunoscut prin fidelizare şi disciplină. Marele pericol care pândeşte PSD este dispariţia prin fărâmiţare şi demobilizare a propriului electoral, care şi în cele mai negre etape ale istoriei se situa la un minim de 30%. Semnalul a fost tras la europarlamentare iar trendul legat de electoratul PSD este unul negativ.

Ceea ce se întâmplă acum în PSD nu face decât să crească şansele apariţiei pe scena politică a unui tandem care poate fi devastator pentru social-democraţi. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a stabilit ca principal obiectiv câştigarea unui nou mandat la Palatul Cotroceni. Nu va fi simplu, iar asta nu pentru că adversarul tradiţional, PSD, îi va face mari probleme în perioada următoare, ci pentru că pe acelaşi culoar politic cu Iohannis a început să alerge foarte bine candidatul USR-PLUS.

Dan Barna se anunţă un candidat cu potenţial important la prezidenţiale. Este genul de candidat care poate aduce la vot, pe lângă talibanii #Rezist, şi pe cei care nu au votat niciodată până acum pentru că nu erau interesaţi de politică. Este acel electorat cu vârsta cuprinsă între 18 si 35 de ani, care poate înclina decisiv balanţa. Klaus Iohannis ştie foarte bine acest lucru şi va încerca să nu şi-l facă duşman pe Dan Barna.

Scenariul este foarte simplu: Klaus Iohannis îşi va negocia cu Dan Barna susţinerea în turul doi în cazul în care Viorica Dăncilă va intra în finală, iar dacă în turul doi vor intra Iohannis şi Barna se va pune de un blat istoric, având ca obiectiv un nou mandat pentru actualul preşedinte. Nu vor fi negocieri complicate: Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, Dan Barna la Palatul Victoria. Este tandemul devastator pentru PSD, care dacă nu va ştii să gestioneze aşa cum trebuie noua conjunctură politică riscă să devină un partid de 10%. Totul depinde de cât de bine şi de eficient vor reuşi cei din PSD să-şi mobilizeze electoratul, care acum pare extrem de dezamăgit de ceea ce se întâmplă în interiorul partidului", scrie Dan Barbu pe blogul său.

23 iul 16:48
Comentarii