logo


Meniu

ALERTĂ - Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost eliberat din penitenciar

Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost eliberat din Penitenciarul Târgu Jiu, după patru ani de la încarcerarea în dosarul Carom, în care avea o condamnare de 12 ani.

Potrivit unor surse din cadrul Penitenciarului Tîârgu Jiu, omul de afaceri Ovidiu Tender a părăsit marți închisoarea, după ce magistrații Judecătoriei Târgu Jiu au aprobat săptămâna trecută cererea de eliberare condiționată. Decizia nu a fost atacată de procurori, iar omul de afaceri a fost eliberat. Tender a beneficiat de faptul că are peste 60 de ani şi a avut un comportament exemplar în spatele gratiilor.

MINUTA: "În baza art. 587 Cod pr. pen. raportat la art. 59 Cod penal 1969, admite cererea şi propunerea de liberare condiţionată privind petentul condamnat Tender Ovidiu Lucian. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat Tender Ovidiu Lucian, aflat în executarea mandatului nr. 6329/2015 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală în baza sentinţei penale nr. 2858/2014. În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.10.2019."

Ovidiu Tender a fost condamnat în iunie 2015 la 12 ani şi şapte luni de închisoare. În acelaşi dosar, Marian Iancu a primit 14 ani de detenţie, însă acesta se afla deja în spatele gratiilor, executând 12 ani de închisoare într-un alt dosar în care sunt suspectate fapte economice. Instanţa a impus şi plata prejudiciului - peste 43 de milioane de euro.

Dosarul Carom Oneşti a ajuns în instanţă în februarie 2006, când procurorii DIICOT au considerat că au strâns suficiente probe ca să demonstreze că rafinăria a fost prejudiciată cu 1.400 de miliarde de lei, printr-un circuit financiar complex şi, spun procurorii, ilegal. Artizanii devalizării CAROM sunt consideraţi omul de afaceri Ovidiu Tender şi principalul său complice, Marian Iancu, condamnat deja într-un alt dosar celebru - Rafo Oneşti - la 13 ani şi opt luni de închisoare.

„Se poate constata că avem de-a face cu un grup infracţional bine definit, în care fiecare persoană are un rol structurat şi determinat, urmărind îndeplinirea unor activităţi punctual stabilite de către iniţiatorii grupului, inculpaţii Iancu Alexandru Marian şi Tender Ovidiu Lucian”, se arată în referatul procurorilor DIICOT.

Cei doi ar fi preluat ilegal controlul rafinăriei, iar apoi, cu ajutorul altor complici, au dirijat banii companiei către alte firme pe care le controlau. Deşi dosarul a ajuns pe masa judecătorilor în 2006, prima sentinţă a venit abia la finele lui 2014. Ovidiu Tender a fost condamnat la 11 ani şi patru luni de închisoare, iar Marian Iancu - la 13 ani şi opt luni, ambii fiind găsiţi vinovaţi pentru înşelăciune şi spălare de bani. Alte cinci persoane au primit pedepse de până la şapte ani de închisoare. Decizia Tribunalului Bucureşti a fost contestată imediat.

În acest dosar apare şi numele fostei şefe anti-mafia, ea fiind chiar persoana care a instrumentat dosarul. Arestată pentru presupuse fapte de corupţie, Alina Bica a declarat că actualul şef-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, generalul Florian Coldea, i-ar fi cerut să-l scape pe Ovidiu Tender de închisoare. Generalul i-ar fi explicat că omul de afaceri poate fi folosit ca spion pentru că are contacte foarte bune în Africa.

Ovidiu Tender este unul din cei mai bogaţi români, având afaceri în derulare pe patru continente. Din Orientul Mijlociu şi până în Africa, el are firme în domeniul energetic, servicii în industria petrolului și gazelor, prospecțiuni geologice, infrastructură rutieră, imobiliare, agricultură, turism și aviație. În 2003, Tender a fost cercetat de procurorii olandezi, în urma suspiciunilor că ar fi primit aproximativ 200 de milioane de dolari din partea consilierului special pentru Europa Centrală și de Est al secretarului general al NATO. Olandezul Willem Matser a fost arestat în 2003, sub acuzația de a fi implicat într-o amplă operațiune de spălare de bani. Banii, provenind din banca Santander din Bogota, Columbia, ar fi urmat să intre în conturile firmei Tender SA din Timișoara.

7 noi 21:58
Comentarii