logo


Meniu

Actorul Pavel Ustinov a fost eliberat din închisoare

Un tribunal din Moscova a decis vineri eliberarea actorului Pavel Ustinov, care a fost condamnat pe motiv că ar fi rănit un polițist în timpul unui protest al opoziției, ceea ce a revoltat opinia publică din Rusia, potrivit Reuters, scrie Mediafax.

Ustinov, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat fiind acuzat că i-a dislocat umărul unui polițist în timp ce era arestat la protestul care a avut loc pe 3 august la Moscova, acuzație pe care acesta a negat-o.

Condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, Ustinov a declarat că nu a participat la protest, ci a ajuns din întâmplare la manifestație, așteptând un prieten în apropiere de o stație de metrou în momentul în care a fost abordat de poliție.

Citește și: Alice Iacobescu, SCOASĂ de pe post la o zi după interviul dat Paginademedia: A venit ca o surpriză - ultimul meu jurnal la Digi24 nu va fi pentru că a fost

Instanța a decis vineri că Ustinov trebuie să fie eliberat din arest, până săptămâna viitoare când va fi dată o sentință în urma apelului acestuia.

Ustinov a studiat actorie și a participat în mai multe filme, în Rusia.

Ustinov este cea de-a șaptea persoană condamnată în urma protestelor de la Moscova prin care se cerea ca mai mulți membri ai opoziției să poată candida la alegerile locale din Rusia, însă aurtoritățile au refuzat acest lucru.

Refuzul autorităților de a înregistra candidații opoziției pe listele electorale din motive tehnice a condus la cea mai mare mișcare susținută de protest din Rusai, începând cu anii 2011-2013, la care au participat aproximativ 60.000 de oameni, la un moment dat.

22 sep 08:55
Comentarii